Mihaela Frățilă* Prof. Dr. Emil Urtilă* Florin Urtilă* Maria Ștefănescu*
*Catedra de Chirurgie Cranio-Maxilo-Facială – Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” – Timișoara, România
Pacienții cu despicătură labio-palato-velară prezintă o dereglare a legăturii dintre rezonatorul nazal și orofaringian precum și a interacțiunii funcționale între vălul palatin și laringe, faringe și laringe, văl palatin și sistemul respirator.
Recuperarea logopedică a acestor copii depinde de gravitatea malformației, de rezultatul postoperator, de vârsta la care s‐a inițiat terapia logopedică, precum și de particularitățile psiho-emoționale ale copilului.
Acest studiu a fost întreprins pentru a observa dacă există o corelație între momentul efectuării intervenției chirurgicale de plastie palato-velară și perioada medie de tratament logopedic, pe de o parte și calitatea vorbirii obținută după terapia specifică de logopedie, pe de altă parte.
Tratamentul bolnavilor cu despicături labio-palato-velare are un caracter evident interdisciplinar. Rezultatul tratamentului logopedic este cu atât mai bun cu cât tratamentul chirurgical este realizat mai devreme.
Intervenția chirurgicală de plastie palato-velară, efectuată înainte ca pacientul să înceapă să vorbească, oferă acestuia o șansă de a atinge o calitate a vorbirii foarte bună.
Pacients with cleft lip and palat present a disorder of the connection between nasal and oropharyngeal resonator and of the functional interaction between the soft palate and larynx, the pharynx and larynx, the palate veil and the respiratory system.
Speech therapy recovery of these children depends on de seriousness of malformations, the outcome of surgery, the age on which therapy speech was launched and not least, the psycho-emotional features of the child.
This study was undertaken to see whether there is a correlation between the time of palato-velar plastic surgery and the average period of speech therapy treatment, on the one side and the speech quality achieved after specific speech therapy, on the other side.
The treatment for patients with cleft lip and palat has an obvious interdisciplinary character. The speech therapy outcome is even better as the surgical treatment is performed earlier.
The palato-velar plastic surgery performed before the patient begins to speak, provides him an opportunity to achieve a very good speech quality.
Vorbirea reprezintă unul din elementele principale ale comunicării și adaptării sociale ale omului și constă în producerea de sunete articulate pentru comunicarea unor idei.
Pacienții cu despicătură labio-palato-velară prezintă o dereglare a legăturii dintre rezonatorul nazal și orofaringian, precum și a interacțiunii funcționale între vălul palatin și laringe, faringe și laringe, văl palatin și sistemul respirator.
Recuperarea logopedică a acestor copii depinde de gravitatea malformației, de rezultatul postoperator, de vârsta la care s‐a inițiat terapia logopedic&# 259;, precum și de particularitățile psiho-emoționale ale copilului.
Recuperarea copiilor cu despicătură labio-palato-velară reprezintă o problemă medicală. Acești pacienți trebuie să fie constant monitorizați, de la naștere până în jurul vârstei de 19–20 de ani.
Acest studiu a fost întreprins:
În studiu a fost inclus un lot de 30 de copii ce s‐au adresat Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială din Timișoara în perioada 2005–2011, cu diagnosticul de despicătură labio-palato-velară.
Tot lotul a fost tratat chirurgical astfel: intervenția chirurgicală de cheiloplastie s‐a efectuat între 3 și 6 luni, iar plastia palato-velară s‐a efectuat ulterior, la diferite vârste, începând cu vârsta de 10 luni.
Este de menționat faptul că tulburările fonoarticulatorii există în special în prezența despicăturii palato-velare și mai puțin în cele labiale. Astfel, relevantă pentru studiu a fost mai degrabă despicătura posterioară.
Din acest lot:
Toți pacienții au beneficiat și de terapie logopedică, înregistrându‐se durata medie a tratamentului logopedic efectuat, precum și calitatea vorbirii obținută după tratament.
Calitatea vorbirii a fost apreciată gradual în 4 clase: nesatisfăcător, satisfăcător, bine și foarte bine.
Principiile generale ce au condus terapia logopedică au fost:
Acestea au fost aplicate în toate tulburările de limbaj, pregătind pacientul din punct de vedere biologic, social, psihosocial.
Gimnastica și miogimnastica aparatului fonoarticulator, sunt procedee de dezvoltare a mobilității faciale. Metoda a constat în efectuarea diferitelor forme de gimnastică aerobică, dans-terapie, pentru copii mici cu accentuarea formei ludice, recomandându‐se utilizarea mersului în timpul pronunției.
Copiii cu tulburări de pronunție au o capacitate respiratorie scăzută, un volum pulmonar redus, tendința de a vorbi în expir, obosesc repede în timpul emiterii sunetelor într‐o manieră incorectă. Pentru creșterea capacității pulmonare, s‐a recomandat suflarea în trompete, diverse jucării de suflat.
S‐au efectuat exerciții care aveau drept scop facilitarea diferențierii fonematice, folosindu‐se sinonime și paronime, exerciții de tipul „ghici cine te‐a strigat” sau „telefonul fără fir”, folosirea unor înregistrări cu zgomote din natură, zgomote de diverse animale, după care s‐a trecut la înregistrarea cu povești. În cazul copiilor care știau să scrie, s‐a folosit analiza propriilor povestioare scrise și sublinierea lor cu roșu, iar a sunetelor pentru care existau dificultăți de pronunție, cu albastru.
Înlăturarea negativismului față de activitate în mod general și față de vorbire în mod particular, cu dezvoltarea unor trăsături de personalitate, a determinat dezvoltarea unor comportamente armonioase, maturizarea emoțională, dezvoltarea imaginii de sine pozitive.
Metodele de ordin specific sunt un specific aparte al logopediei, ce se bazează pe o metodă analitico-sintetică care se desfășoară după următoarea schemă:
Pacienții au fost ajutați să conștientizeze poziția corectă a aparatului fono-articulator, în timpul emiterii sunetului folosindu‐se oglinzi sau aparatură electronică. S‐a recomandat utilizarea activităților de mers, observându‐se faptul că la copiii cu o motricitatea bună există o șansă mai mare de recuperare a tulburării.
Pentru primul lot, perioada medie de tratament logopedic a fost de 6–12 luni, calitatea vorbirii fiind bună și foarte bună în 90 % din cazuri.
Lotul al doilea a avut o perioadă medie de tratament logopedic de 12–24 luni, cu o calitate a vorbirii „foarte bună”, în doar 40 % din cazuri.
Al treilea lot are cea mai mare perioadă medie de tratament logopedic și anume 24–36 luni, vorbirea bună și foarte bună nefiind atestată la niciun copil.
Nivelul satisfăcător al vorbirii a fost apreciat la primul lot ca fiind de 7 %, la lotul al doilea de 20 %, iar la cel de‐al treilea de 75 %.
Vorbirea nesatisfăcătoare a fost atestată la 2 copii din lotul al treilea.
Este necesar să menționăm că defectul de vorbire la copiii din grupa a treia a fost influențat de tratamentul chirurgical tardiv cât și de faptul că acești pacienți nu erau prea comunicativi cu ceilalți copii, fiind foarte retrași, 3 dintre aceștia nu frecventau școala și nu au beneficiat de terapie logopedică precoce.
Rezultatul tratamentului logopedic este cu atât mai bun cu cât tratamentul chirurgical este realizat mai devreme.
Din cele analizate, concluzionăm că plastia primară a palatului finalizată precoce (10–16 luni) micșorează evident durata recuperării logopedice, crescând totodată calitatea vorbirii.
Intervenția chirurgicală de plastie palato-velară efectuată înainte ca pacientul să înceapă să vorbească oferă acestuia o șansă de a atinge o calitate a vorbirii foarte bună. Tratamentul bolnavilor cu despicături labio-palato-velare are un caracter evident interdisciplinar.
Complexitatea tratamentului, durata acestuia, precum și multitudinea etapelor terapeutice implică colaborarea mai multor specialiști, începând cu pediatrul, continuând cu chirurgul cranio-maxilo-facial, care de altfel preia cazul spre rezolvare, și culminând, nu în ultimul rând, cu specialistul psiho- logoped.
La anumite vârste și în unele situații clinice, tratamentul ortodontic devine un element favorizant pentru corectarea unor anomalii dento-maxilare care pot influența vorbirea. Cu alte cuvinte reușita tratamentului depinde efectiv de munca în echipă.
Această operă creată de Revista de chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 Ne-adaptată Creative Commons.